Cea de-a XXXI-a ediție a “Zilelor Pediatriei Ieșene” reprezintă un prilej deosebit de a revedea, cu bucurie și satisfacție, colegii pediatri din Moldova și sperăm noi, din toata România.
Manifestarea se va desfășura în perioada 3-6 octombrie, iar programul va include comunicări științifice, conferințe, cursuri precongres, o secțiune de prezentări orale și postere ale medicilor rezidenți și în mod special, o secțiune dedicată și susținută de colegele și colaboratoarele noastre, asistentele medicale.
Conferința se va bucura de o largă participare internațională, prin implicarea Societăților de Pediatrie Italo-Române și Turco-Române, cu lucrări în două simpozioane importante; totodată vom fi onorați să avem alături personalități din boardul Asociației Europene de Pediatrie.
Avem convingerea că acest eveniment va contribui în mod pozitiv la creșterea vizibilității orașului nostru și a școlii pediatrice ieșene.
Cu aleasă considerație,
Prof. Univ. Dr. Marin Burlea – Președintele Conferinței